Conacul Bălceştilor
Drumul înaintează pe lângă căsuţele cenuşii, iar undeva în depărtare se zăresc coamele brazilor. Pe partea strângă apare un indicator: “Spre conacul Bălceştilor”. Apoi străbatem o pădurice, la capătul căreia se vede poarta vechii case a Zincăi Bălcescu.
De cealaltă parte, aproape lipite de gardul conacului se află casele oamenilor, iar din curţi se aude zgomotul animalelor. Deschidem poarta de lemn ce pare că stă să se prăbuşească şi intrăm în universul familiei Bălcescu.
Acele ceasornicului par să se rotească cu iuţeală în sens invers. Iată, au şi zburat peste două secole. Însă suntem repede treziţi la realitate de un porc, ce vine în fugă spre noi, căutând de mâncare.
“Intraţi! Nu vă fie frică!”, ne spune un bătrânel în pantaloni de trening. E custodele muzeului şi stăpânul animalului. În spatele nostru îşi fac curaj şi intră trei copii de vreo doisprezece- treisprezece ani. Sunt la fel de curioşi ca şi noi să descopere fragmente din viaţa celui ce a scris istoria românilor.
După ce plătim cei 3 lei cât costă biletul intrăm direct în camera de zi, unde se află pianul, o sobă mare de teracotă pictată în nuanţe de albastru şi o reproducere după o frescă ce aminteşte chipul bunicii marelui istoric. Apoi trecem dintr-o încăpere într-alta depănând amintiri.
Nicolae Bălcescu, mama sa Zinca, fraţii şi surorile lui ne privesc nemişcaţi, din tablourile ce decorează vechii pereţi ai conacului. Peste 15.000 de bunuri culturale, ce aparţin patrimoniului naţional pot fi admirate la muzeul memorial „ Nicolae Bălcescu“.
Într-o cutie cu pereţi de sticlă sunt aşezate câteva pumnale a căror mânere metalice poartă o lucrătură fină şi care au aparţinut generalului Gheorghe Magheru.
Covoare olteneşti, ceramică realizată de meşterii olari din satul Corbi, piese de mobilier vechi, documente, biblioteca Mariei Bălcescu Geanoglu(sora lui Bălcescu), toate ne aşteaptă aici pentru a le redescoperi şi pentru a retrăi atmosfera de odinioară.
Paşii unei alte mari personalităţi au răsunat odată, de mult, la Bălceşti. După ce a plecat din redacţia ziarului „Timpul“, Mihai Eminescu a trecut pe la conac.
Ghici cine a trecut pe aici?
Situat pe malul Topologului, Conacul Bălceştilor atrage în fiecare an personalităţi ale lumii politice, culturale, dar şi numeroşi turişti din ţară şi de peste hotare. Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu au vizitat fiecare, în calitate de şefi de stat, locul de unde şi-a tras seva familia Bălcescu.
Actori, cum ar fi : Stela Popescu, Silviu Stănculescu, Cornel Vulpe sau Iurie Darie au trecut pe la bătrânul conac. Nu cu mult timp în urmă, regizorul Geo Saizescu a încheiat aici filmările la pelicula „Păcală se întoarce“.
Clădirile păstrează nealterate amintiri din viaţa marelui revoluţionar. Construcţia vechiului conac boieresc, în forma în care poate fi văzut şi astăzi, a început în 1824. Peste aproximativ un veac şi jumătate, acesta a devenit „Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu“.
Însă, cu câţiva ani înainte, “clădirea împreună cu parcul, pădurea , terenul de cultură şi grădina de zarzavat„ au fost donate Statului de către strănepotul celui ce a aprins scânteia revoluţiei de la 1848, cu scopul de a fi transformată în casă memorială.
Francmasonerie şi servicii secrete
În afara celor două expoziţii găzduite de conacul familiei -cea de tablouri, argintărie si ceramică, precum şi cea documentară, la Bălceşti mai poate fi vizitată şi Biserica din lemn, ctitorie a familiei.
Alături se află mormântul Sevastiţei, sora lui Bălcescu. Aici ar fi trebuit să fie înmormântat şi marele istoric, dacă osemintele sale ar fi fost găsite la Palermo, oraşul unde acesta a murit în exil.
Tot la Bălceşti se află şi o expoziţie de artă modernă şi contemporană, dar şi un centru documentar – arhivă şi bibliotecă. Acesta adăposteşte exemplare rare ale istoriografiei româneşti, lucrări legate de activitatea serviciilor secrete şi cu temă francmasonică.
Măicuţa-manager
“George Coşbuc”, ne anunţă panoul indicator, iar aşezarea începe să se deşire de-a lungul drumului. În dreptul caselor stau parcate maşini cu număr de Italia, Spania şi câteva de Franţa, semn că urmaşii marelui poet au plecat la muncă în străinătate, iar acum s-au întors în vacanţă acasă. Undeva, pe partea dreaptă, se poate vedea casa memorială a celui ce ne-a lăsat moştenire “Firele de tort” şi “Nunta Zamfirei”.
În cele din urmă ieşim din Bistriţa-Năsăud. Intrăm pe Valea Izei. Drumul şerpuieşte printre colinele molcome ale Maramureşului. De o parte şi de alta se zăresc porţi înalte, a căror lucrătură se înfăşoară pe fibra stâlpilor laterali, ce par să ne ureze bun venit în civilizaţia lemnului. În faţa lor au fost aşezate maşinile “copiilor”, care au venit într-o scurtă vacanţă în ţară.
Ca şi în Bistriţa-Năsăud majoritatea autoturismelor sunt înmatriculate în Italia şi Spania. De altfel, puţine sunt maşinile cu număr de Maramureş, iar cele de Bucureşti – o raritate! E sâmbătă seara şi oamenii s-au aşezat în straie de sărbătoare în faţa caselor.
Femeile poartă fuste creţe, negre şi bluze albe, cu mâneci bufante, încărcate de broderii migăloase. Gâtul le este împodobit cu mărgele colorate, ce se împletesc în ţesături savante.
Nici nu ieşim bine din Strâmtura că, deodată, răsare semeaţă, străpungând zdrenţele alburii de nori, turla mănăstirii Bârsana. Până nu demult aceasta a fost cea mai înaltă mănăstire de lemn din Europa, însă acum se află abia pe locul al treilea. Alte două lăcaşe de cult maramureşene au depăşit-o. În prezent, mănăstirea de la Săpânţa – Peri ocupă primul loc în acest clasament.Turla acesteia a fost azvârlită la 76 de metri înălţime, numai crucea de aur cu care a fost împodobit vârful măsurând 7 metri.
Amsamblul monahal de la Bârsana pare amplasat într-un mic paradis: o grădină în care se face risipă de flori şi verdeaţă. Deşi îi trec pragul mulţi turişti, puţini sunt aceea care ştiu că acestea sunt construcţiile noi, după anii 90 şi că, vechea mănăstire, monument de patrimoniu UNESCO, stă uitată pe o colină, în celălalt capăt la satului.
Ca să ajungi la ea trebuie să treci prin curtea unui sătean, transformată în expoziţie cu vânzare: cergi, trăistuţe, ştergare etc. Şi totuşi, undeva mai sus, tot în cadrul noului complex monahal, se află locul pe care a fost amplasată odinioară vechea biserică de lemn. “Maica stareţă vrea s-o aducă înapoi. Am aflat că o vor purta prin aer cu un avion rusesc şi o vor aşeza pe vechiul loc”, ne spune una din femeile a cărei locuinţă se învecinează cu mănăstirea.
După care, ne indică unde ne putem caza: “Chiar aici, la stradă, este hotelul mănăstirii. Nu-i chiar ieftin, dar intraţi şi întrebaţi!”. Întrebăm: 120 de lei noi camera pe noapte. Iar cina cu mâncăruri de post (o bucată de peşte cu garnitură de cartofi fierţi) – 25 de lei porţia. “Hotelul” este amplasat peste drum de magazinul cu suveniruri ale lăcaşului de cult, amenajat pentru cei ce l-au ratat pe cel de sus, de la intrarea în mănăstire.
Aici, o icoană pe sticlă se duce spre 200 de lei, dar marfă e pentru toare buzunarele. “Ei, ce ziceţi, merge?”, ne întreabă curioasă femeia. “Ştiţi, băiatul de la recepţie e nepotul maicii stareţe şi fiul doamnei care se ocupă de magazinul de la stradă”, ne completează aceasta informaţiile. Şi tot de la ea aflăm ce planuri mari are conducătoarea măicuţelor de la Bârsana: “Sus, în apropiere de locul unde a fost vechea biserică, au început să construiască alte mici hoteluri”.
De altfel, spiritul de iniţiativă al maicii stareţe a ajuns până la Sighetu Marmaţiei. Reprezentanţii firmelor cu care colaborează pentru înălţarea celorlalte spaţii de cazare i-au făcut portretul-robot: “Un adevărat manager, un adevărat om de afaceri!”.
În drumurile noastre spre Ieud, Botiza şi Budeşti (mănăstire de patrimoniu UNESCO unde se află cămaşa de zale a haiducului Pintea Viteazul) aveam să vedem şi alte “minuni”. Am oprit din întâmplare la o mănăstire de lemn. Nu am putut intra fiindcă era închis. În curtea bisericii fluturau trei steaguri: cel al României, ai Uniunii Europene şi al…NATO.
Pe uşa de lemn am putut citi că este vorba de o biserică greco-catolică. Cum? Prin propaganda anti-ortodoxă pe care o făcea preotul. Peretele exterior al lăcaşului de cult era folosit pe post de panou unde erau expuse opiniile feţei bisericeşti, care îndemna la lupta pentru recuperarea tuturor proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice.
Aşa că, în timp ce măicuţa-manager s-a apucat de turism, transformând mănăstirea Bârsana într-o mini staţiune, iar preotul greco-catolic poartă pe pereţii lăcaşului de cult lupta pentru restituirea proprietăţilor, în vechile sate maramureşene, au răsărit siluetele ultra-moderniste ale bisericilor Adventiste.
În ultima zi, înainte de plecare, am mers încă odată la mănăstirea Bârsana. La ieşire, m-am oprit la magazinul de la clopotniţă. Fără să vreau am asistat la o conversaţie halucinantă între măicuţa-vânzătoare şi un turist ce părea o mai veche cunoştiinţă a acesteia. “Cine a mai fost înmormântat în cimitirul de sus, unde era vechea biserică? Mai e vreo personalitate care a murit de curând?”, s-a arătat curios domnul. “Doar nepotul unui preot şi prietenul acestuia. Au murit într-un accident de maşină. Păi, nu acceptăm chiar aşa pe oricine. Că de, sătenii mor câte 50-60 într-un an”, a răspuns cuvioasă măicuţa. Adică “Aşa cum pe Pământ şi în Ceruri”. Amin!
Cele 7 minuni ale Romaniei
Cati dintre noi stiu ca 7 minuni ale Romaniei figureaza pe lista patrimoniului UNESCO? Delta Dunarii, Cetatile fortificate din Transilvania, Manastirea Horezu, bisericile din Moldova, Centrul istoric al Sighisoarei, Bisericile de lemn din Maramures si Cetatile dacice din Muntii Orastiei. Aceasta este amprenta civilizatiei romanesti si totodata ceea ce ne diferentiaza de celelalte culturi ale lumii.
Minunile romanesti stau alaturi de Marele zid chinezesc, de somptuosul Versailles, de batrana Acropole si de mandrul Taj Mahal. Sunt operele inaintasilor nostri care au creat pentru eternitate. Dar cati dintre noi au ajuns in Moldova, la Sighisoara sau in Maramures. Cand e mai simplu si mai ieftin sa ajungi la Paris, de ce te-ai complica sa iei personalul de Sighetu Marmatiei?
Si de ce te-ai duce in Delta sa te plimbi printre ambalajele de plastic aruncate in Dunare, cand e o placere sa admiri coloanele anticei Acropole? Fiindca suntem prea saraci sa ne permitem astfel de experiente pe banii nostri. Romania este mereu surprinzatoare nu numai pentru straini, ci chiar si pentru turistii romani.
Daca iti propui sa vizitezi cetatea Sarmisegetuza risti sa te calce vaca. De ce ? Fiindca situ arheologic s-a transformat intr-un loc in care se cresc animale si se planteaza rosii. Oamenilor acolo li s-a retrocedat pamantul, acolo si-au facut gradini. In India, chiar daca este un animal sfant, vaca nu are ce cauta in Taj Mahal.
