Tara celor doua orase interzise

„Wellcome“ ne spuse Ling intr-o engleza stalcita si de sub taietura oblica, ochii zambira prietenosi pentru a ne ura bun sosit. Dupa ce trecusem cu bine de cei de la „carantina“ (tuturor turistilor care sosesc in China le este luata instantaneu temperatura fiind astfel controlati daca sunt purtatori sau nu de SARS) am fost preluati de micuta noastra ghida. Iata-ne ajunsi in tara copiilor fara frati sau surori, dar si fara unchi sau matusi.

Aici traiesc cei mai multi locuitori ai planetei – peste 1,2 miliarde de persoane. Ulterior aveam sa aflu de la Ling ca statul se implica direct in ceea ce ei numesc controlul nasterilor, incercandu-se astfel sa se limiteze explozia demografica. Exista insa si derogari in cazul sotilor care sunt singuri la parinti. Acestia pot avea cel mult doi copii.

 „De multe ori te simti singur, insa constati ca si colegii si prietenii tai sunt in aceeasi situatie – copii unici, fara frati si surori. In clasa am avut o singura colega care avea un frate si pe care o priveam cu invidie“, mi-a raspuns micuta chinezoaica, anticipand una din intrebarile mele.
Pentru un european care pune pentru prima data piciorul in China experienta este unica.
Vei intelege acest lucru atunci cand vei zari din departare Marele Zid si cand vei pasi in imensa Piata Tiananmen - Poarta Pacii Paradisiace, incarcata de emotia evenimentelor din 1989. Aceleasi sentimente le vei incerca atunci cand vei vedea balconul de unde Mao a proclamat republica si o sa constati ca intrarea in Orasul Interzis se face chiar pe sub portretul conducatorului chinez.
Odata ce ai patruns aici, o sa treci de numeroase porti si constructii a caror denumiri ti se pot parea ciudate: „Poarta Puritatii Paradisiace“, „Pavilionul Supremei Armonii“ sau „Palatul Pacii si al Longevitatii“. Acestea reflecta continua stradanie a chinezilor de a pune omul in concordanta cu spiritul si cu natura inconjuratoare.

De altfel, orasele au fost construite dupa principiile Feng Shui, care sunt acum la moda in lumea occidentala. Chiar si mormintele imparatilor au fost astfel ridicate incat sa respecte aceste principii, iar sufletul celor morti sa se reintegreze, alaturi de armatele lor de teracota, in univers.

Unui roman pentru care anul 1989 reprezinta un trecut nu foarte indepartat ii va fi foarte greu sa inteleaga de ce, la Mausoleul lui Mao, de dimineata si pana seara este o coada interminabila. Familii de chinezi sosesc din intreaga tara pentru a putea sa depuna un buchet de flori (artificiale) si sa intrezareasca pentru cateva minute, prin carcasa de sticla, chipul care s-a conservat peste timp a celui ce a condus Marea Revolutie.

 De asemnea, vei fi uimit cand, la apusul soarelui, vei asista in aceeasi Piata Tiananmen, la ceremonialul coborarii drapelului, ceremonial ce umple imensul careu de sute de mii de persoane. „Uitati cati oameni s-au strans in piata si veti intelege ca ei sunt doar o mica parte din ceea ce inseamna poporul chinez“, ne-a spus Ling, fara sa-si ascunda mandria.

Cu toate ca multe au scapat puterii noastre de intelegere, sub amprenta trecutului nostru nu foarte indepartat, insa am sesizat imediat umorul ironic al ghidului care, a facut o remarca, fara pic de frica sau retinere. „Vedeti acolo, nu foarte departe, acoperisurile acelea verzi? Ei bine, alaturi de primul Orasul Interzis, vechi de sute de ani, se construieste unul nou – viitorul sediu al Partidului Comunist Chinez“.